Umbra lui Ștefan. La Pătrăuți

Umbra lui Ștefan. La Pătrăuți

Biserica „Sfânta Cruce” din Pătrăuți are câteva trăsături care o fac să fie unică în grupul celor opt lăcașe de cult din nordul Moldovei incluse în Patrimoniul UNESCO, chiar dacă ea este mai puțin cunoscută și vizitată, în comparație cu „clasicele” Voroneț, Moldovița sau Sucevița. Astfel, ea este cea mai veche biserică păstrată dintre ctitoriile[…]

Humor, ctitorie în roșu

Humor, ctitorie în roșu

De la Voroneţ, în 15-20 de minute, traversând oraşul Gura Humorului, se ajunge la Mănăstirea Humor. În satul cu acelaşi nume, lipit, practic, de oraş, s-a dezvoltat o capacitate de cazare impresionantă, în ultimii ani. În general, preţurile sunt aici mai mici decât cele din Voroneţ. Biserica şi mănăstirea sunt o oază de linişte, în[…]

Blidaru, cetatea unde trebuie să sari pârleazul

Blidaru, cetatea unde trebuie să sari pârleazul

Dintre toate cetățile dacice, cea de la Costești-Blidaru a fost singura pe care romanii nu au putut-o cuceri prin forța armelor. Apărătorii au capitulat fiindcă au rămas fără rezerve de apă. În mod curios, cei care au construit fortificația au ridicat cisterna de apă în afara zidurilor. Astfel, ea a fost ușor de capturat, iar[…]

Prejmer, istorie cu teutoni şi cistercieni

Prejmer, istorie cu teutoni şi cistercieni

Biserica fortificată de la Prejmer (Tartlau în germană), la 15 km de Braşov, este unul dintre cele mai estice puncte de pe harta Europei, unde se poate găsi un exemplu de gotic pur-sânge. Doar prin estul Lituaniei, în zona Tartu (Dorpat), se mai găsesc mărturii atât de orientale ale arhitecturii care a definit apogeul Evului[…]

Bârsana și urmașii urmașilor cneazului Bârsan

Bârsana și urmașii urmașilor cneazului Bârsan

La Bârsana, până în 2016, se putea face cel mai bine diferența dintre turiști și călători. Turiștii mergeau la binecunoscuta mănăstire din localitate, să bifeze un celebru loc de închinăciune maramureșean, în vreme ce călătorii se îndreptau, în grupuri mai firave, spre vechea biserică de lemn, din cealaltă parte a satului. Existența sau nu a[…]

Moldovița, poveste cu final neașteptat

Moldovița, poveste cu final neașteptat

Patru tunuri lovesc fără milă cetatea Țarigradului. În spatele lor, o trupă de ieniceri și o cavalcadă de spahii stau gata să atace crenelurile. De pe marea spumegândă, corăbiile necredincioșilor atacă și ele Constantinopolul. Pe metereze, ostașii creștini apără orașul cu durde din care erup fierul și focul. La adăpostul zidurilor, patriarhul orașului conduce o[…]

Dârjiu, comoara vie

Dârjiu, comoara vie

Biserica fortificată din Dârjiu (Székelyderzs), județul Harghita, se distinge de restul grupului de monumente similare introduse în Patrimoniul Mondial UNESCO, prin identitatea sa etnică, în primul rând, dar și prin faptul că este, în continuare, o biserică vie, cu o comunitate robustă în jurul ei. Astfel, ea este singura biserică fortificată de pe listă care[…]

Mândrie şi tradiţie – biserica din Ieud Deal

Mândrie şi tradiţie – biserica din Ieud Deal

Dintre toate bisericile de lemn ale Maramureşului, cea de la Ieud Deal este probabil cea mai vestită, dar o bună parte din notorietatea ei este dobândită pe baza unor informaţii îndoielnice, contrazise de cercetarea ştiinţifică. Bisericuţa rămâne şi aşa o bijuterie inestimabilă de artă şi arhitectură românească. Pentru grupul celor opt biserici de lemn din[…]

Probota, mănăstirea-cetate a lui Petru Rareș

Probota, mănăstirea-cetate a lui Petru Rareș

Mănăstirea de la Probota este răzlețită față de „grosul” bisericilor cu picturi exterioare din nordul Moldovei incluse în Patrimoniul UNESCO. Probota – Pobrata mai demult, termen slavon care însemna „Frăție” – se găsește la sud de orașul Suceava, cam pe la jumătatea drumului spre Iași. Dată fiind relativa sa izolare față de rutele turistice clasice[…]

Saschiz, model de biserică-cetate

Saschiz, model de biserică-cetate

Biserica fortificată săsească de la Saschiz este cea mai accesibilă dintre toate cele înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind situată chiar pe marginea DN13, la 20 de kilometri de Sighișoara, spre Brașov. Masivul turn-clopotniță de lângă biserică – o clonă a Turnului cu Ceas din Sighișoara – este una dintre construcțiile reper de pe segmentul[…]

Plopiș, unde țăranii iau chip de îngeri

Plopiș, unde țăranii iau chip de îngeri

Dacă biserica de lemn din Rogoz este mândria Țării Lăpușului, atunci cele din Plopiș și Surdești sunt mândria Țării Chioarului. Ele sunt cele mai apropiate două monumente UNESCO din România, la 800 de metri în linie dreaptă, unul de altul. La hotarul Ardealului Spațiu de confinii, domeniul cetății Chioar – sau Cetatea de Piatră, cum[…]

Cele două turnuri ale regilor daci

Cele două turnuri ale regilor daci

Fortificația dacică de la Costești – Cetățuie era cea mai ușor accesibilă dintre toate cetățile dacice aflate în Patrimoniul UNESCO, până în primăvara lui 2016, când asfaltul a ajuns până la Sarmizegetusa Regia, făcând-o pe aceasta din urmă cel mai ușor de vizitat. Și așa, Costeștiul rămâne la îndemână și poate fi combinată perfect cu[…]

Biserica suceveană cu amintiri austriece

Biserica suceveană cu amintiri austriece

Cu excepţia centrului istoric al Sighişoarei, Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Suceava este singurul monument UNESCO urban din România. Dar aceasta nu este singura specificitate a sfântului lăcaş. De la prima vedere, biserica mănăstirii surprinde prin acoperişul cu ţigle colorate, o veritabilă marcă a stilului arhitectural austro-ungar Secession, parte la rândul său din curentul artistic pan-european[…]

Horezu. Umbra sfântă a Prințului de Aur

Horezu. Umbra sfântă a Prințului de Aur

Se spune că, de frica turcilor, meșterii care au trudit la construcția Mănăstirii Hurezi – mai cunoscută sub numele Horezu – lucrau doar noaptea, când cântau huhurezii. De aici, numele sfântului lăcaș. Mai mult ca sigur, e doar o legendă, fiindcă turcii au avut relații bune și foarte bune cu Muntenia lui Constantin Brâncoveanu, până[…]

Câlnic, cetatea în care poţi înnopta

Câlnic, cetatea în care poţi înnopta

Cetatea Câlnic – Kelling în germană – este situată la numai trei kilometri de autostrada dintre Sebeş şi Sibiu, în mijlocul unui sat amplasat fermecător în Podişul Secaşelor. Micuţa cetate cu ziduri circulare este o oază de verdeaţă, curată şi îngrijită, într-un sat care a cunoscut şi vremuri (mult) mai bune. Construită iniţial la mijlocul[…]

Sarmizegetusa, regina cetăţilor dacice

Sarmizegetusa, regina cetăţilor dacice

Unul dintre cele mai importante monumente din România renaşte, după decenii de abandon Poate părea paradoxal, dar cetatea şi zona sacră de la Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei, nu se aflau până în mai 2013 în circuitul turistic propriu-zis, deşi erau vizitate anual de mii de persoane. Situl istoric se afla într-o situaţie juridică încâlcită, fiind[…]

Rogoz, biserica „maramureșeană” din Ardeal

Rogoz, biserica „maramureșeană” din Ardeal

Satul Rogoz se află între orașul Târgu-Lăpuș și comuna Lăpuș, în Țara Lăpușului, regiune care se găsește în județul Maramureș, dar fără să fie parte din Maramureșul istoric. Derutant, nu-i așa? Să o luăm metodic: geografic, Țara Lăpușului este o depresiune distinctă de depresiunea Maramureșului, de care este despărțită de munții Țibleș, Lăpuș și Gutâi.[…]

Piatra Roșie, cetatea ascunsă a dacilor

Piatra Roșie, cetatea ascunsă a dacilor

Cetatea dacică de la Piatra Roșie nu se vizitează, se cucerește. Ca să ajungi la ea, trebuie să gâfâi și să transpiri, suind pieptiș o potecă abruptă, printr-o pădure de fagi seculari. Autocarele sunt excluse, mașinile fără tracțiune integrală, la fel. Pentru cei dispuși să o cucerească la pas, cetatea are o recompensă pe măsură:[…]

Sighișoara, burgul perfect

Sighișoara, burgul perfect

Sighișoara este unul dintre cele mai bine păstrate ansambluri urbane medievale din Europa Centrală și de Est, fapt pentru care este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dar nu, Sighișoara nu este singura cetate medievală locuită din această parte a Europei, așa cum se scrie adesea despre ea. Potrivit specialiștilor în castelologie, Sighișoara nici măcar nu[…]

Valea Viilor – cetatea din podul bisericii

Valea Viilor – cetatea din podul bisericii

Biserica fortificată săsească din Valea Viilor este mai puţin cunoscută decât cele de la Viscri, Biertan sau Prejmer, deşi este foarte uşor accesibilă şi cel puţin la fel de impunătoare. Dacă ajungi la Valea Viilor într-una din rarele duminici în care se mai ţin slujbe, vei avea parte de o experienţă emoţionantă. O mână de[…]

Suceviţa – ultima, dar nu cea din urmă

Suceviţa – ultima, dar nu cea din urmă

Despre Suceviţa se poate spune, fără riscul de a greşi, că este una dintre cele mai frumoase mănăstiri ortodoxe din lume. Pitorescul idilic al peisajului bucovinean este completat aici de sfinţenia obştii de slujitori ai lui Dumnezeu, care protejează şi îngrijesc lăcaşul de rugăciune de mai bine de 400 de ani. Arhitectura şi pictura care[…]

Deseşti, biserica de la intrarea în alt timp

Deseşti, biserica de la intrarea în alt timp

Biserica de lemn din Deseşti se află chiar la intrarea în Maramureşul istoric, pe cea mai circulată arteră rutieră. Este, astfel, cea mai uşor de vizitat dintre toate cele opt biserici de lemn din Patrimoniul UNESCO care se găsesc în judeţul din nordul ţării. Senzaţia de intrare într-un spaţiu suspendat în alt timp începe cum ieşi[…]

România și Patrimoniul Mondial

România și Patrimoniul Mondial

România a aderat la UNESCO în 1956, dar nu a semnat Convenția pentru Patrimoniul Mondial decât în 1990. Primul obiectiv înscris pe listă a fost unul natural – Delta Dunării, în 1991. Au urmat primele obiective culturale, în 1993 – Bisericile cu pictură exterioară din Moldova (șapte monumente: Pătrăuți, Probota, Arbore, Voroneț, Humor, Moldovița și Sf.[…]

Despre Patrimoniul Mondial

Despre Patrimoniul Mondial

Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Mondial, Cultural şi Natural a fost adoptată în 1972 de Conferinţa Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), la Paris. Scopul naşterii acestei convenţii a fost acela de a „stabili un sistem eficient de protejare colectivă a patrimoniului cultural şi natural de valoare universală excepţională, organizat într-o formă[…]

Despre UNESCO

Despre UNESCO

UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) a fost fondată la 16 noiembrie 1945. Scopul organizației este de a contribui la pacea și securitatea lumii prin colaborarea între națiuni în educație, știință, cultură, și comunicații pentru a se reuși stabilirea unui respect față de justiție universal, pentru corectitudinea justiției și pentru drepturile și[…]