De la Voroneţ, în 15-20 de minute, traversând oraşul Gura Humorului, se ajunge la Mănăstirea Humor. În satul cu acelaşi nume, lipit, practic, de oraş, s-a dezvoltat o capacitate de cazare impresionantă, în ultimii ani. În general, preţurile sunt aici mai mici decât cele din Voroneţ.
Biserica mănăstirească de la Humor | Foto: Cosmin Giurgiu/Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Transilvaniei
Biserica şi mănăstirea sunt o oază de linişte, în comparaţie cu mult mai popularul Voroneţ. Lăcaşul de cult, pictat predominant în tonuri de roşu, poate fi admirat dintr-un unghi inedit dacă urcaţi în turnul din curte.
Biserica are hramul „Adormirii Maicii Domnului” şi datează dinainte de anul 1415, dar structura actuală a fost construită în 1530 de logofătul Teodor Bubuiog şi soţia sa, Anastasia. Este deci o ctitorie boierească, cum este cea de la Arbore, de exemplu, şi nu una domnească.
Prima atestare documentară a unei obşti monahale pe plaiurile Humorului datează din 1415, când Alexandru cel Bun a dăruit o moşie „mănăstirii panului Ivan vornic (…) care este la Humor”. Din motive necunoscute, prima biserică a mănăstirii a fost distrusă, ruinele sale fiind vizibile la circa 500 de metri de amplasamentul actual. Trebuie să întrebaţi o măicuţă sau un localnic unde se află, deoarece nu sunt semnalate.
Lângă ruinele vechii biserici, la 1530, marele logofăt Toader Bubuiog a ctitorit o biserică, nouă, de piatră, cea care este şi acum fala locului. Despre boierul Bubuiog se ştie că a fost unul dintre marii dregători ai vremii, fiind amintit în hrisoave ca pârcălab de Roman (1516-1523) şi mare logofăt al Moldovei (1525-1537). În perioada domniei lui Petru Rareş, el l-a reprezentat pe voievodul moldovean în misiuni diplomatice în Transilvania (1527), Turcia (1528) şi Polonia (1532).
Biserica a fost pictată în 1535, de o echipă de patru zugravi. Odată cu intrarea Bucovinei sub autoritate habsburgică, mănăstirea ortodoxă a fost desfiinţată, iar biserica a devenit una parohială. Abia după 1990 viaţa monahală a fost reluată la Humor.
Interiorul bisericii este compartimentat în cinci încăperi: pridvorul deschis, pronaosul, gropniţa, naosul şi altarul. Într-unul din pereţii gropniţei se află o uşă către o scară care duce într-o încăpere secretă, numită tainiţă, unde se ascundea tezaurul bisericii în caz de primejdie.
Pe peretele exterior sudic al pronaosului se află o pisanie scrisă în limba slavonă şi care are următorul text:
„Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, la porunca şi cu ajutorul evlaviosului domn Petru Voievod, fiul voievodului Ștefan cel Bătrân, s-a început acest hram în numele cinstitei Adormiri a Preacuratei şi Preabinecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, cu cheltuiala şi prin osteneala robului lui Dumnezeu Jupan Toader, mare logofăt, şi a soţiei sale Anastasia, în anul 7038 august 15 şi când era egumen Chir Paisie” (1530).
Peretele sudic, cu pisania | Foto: Cosmin Giurgiu/Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Transilvaniei
Roşu de Humor
Biserica Mănăstirii Humor a fost împodobită peste tot, în exterior şi în interior, cu fresce. Aşa cum la Voroneţ este caracteristic albastrul, la Humor este roşul, culoare care dă unitate întregii picturi murale. Faţada nordică a bisericii, mai expusă intemperiilor, nu mai păstrează pictura, care însă s-a conservat bine pe parte opusă şi, fragmentar, pe laturi. Printre scenele reprezentate se numără şi Asediul Constantinopolului de către perşi în anul 625, unde perşii sunt înlocuiţi de turci, ca la Moldoviţa.
În gropniţă şi-au găsit locul de veci cei doi ctitori, marele logofăt Toade Bubuiog şi soţia sa, ale căror morminte sunt amplasate în câte o nişă din pereţii încăperii.
Frumosul turn din curtea mănăstirii datează de mai târziu, fiind o construcţie ridicată la porunca domnului Vasile Lupu, în 1641. Acelaşi voievod a dispus şi construirea unui zid de incintă de piatră, care să protejeze biserica şi obştea călugărească.
De ştiut: În anul 1993, UNESCO a inclus biserica din Mănăstirea Humorului pe lista patrimoniului cultural mondial, împreună cu alte şase biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuţi, Moldoviţa, Probota, „Sf. Gheorghe” din Suceava, şi Voroneţ), cărora în 2010 le-a fost adăugată şi cea de la Suceviţa.
