Bârsana și urmașii urmașilor cneazului Bârsan

La Bârsana, până în 2016, se putea face cel mai bine diferența dintre turiști și călători. Turiștii mergeau la binecunoscuta mănăstire din localitate, să bifeze un celebru loc de închinăciune maramureșean, în vreme ce călătorii se îndreptau, în grupuri mai firave, spre vechea biserică de lemn, din cealaltă parte a satului.

Biserica veche din Bârsana este amplasată într-o livadă

Existența sau nu a unei diferențe între turiști și călători este parte a unei dezbateri mondiale, legată de modul în care se face turism. Exegeții problemei spun că sunt două abordări diferite ale dorinței de a vizita locuri: turiștii preferă latura comercială, facilă, în vreme ce călătorii aleg un drum mai puțin bătut, în căutarea unor experiențe autentice.

La Bârsana, lucrurile din această perspectivă erau cât se poate de simple. La mănăstire se face turism religios de masă, la vechea bisericuță din patrimoniul UNESCO, pierdută într-o livadă ancestrală, se duceau călători individuali, care înainte se documentaseră mai temeinic.

Prin 2005, nu existau nici semne rutiere nici șosea care ducă spre ea, și, învăluită în izolare și necunoaștere, bisericuța era aproape neatinsă de vizitatori. Cheia se găsea la casa cea mai apropiată de lăcașul de cult, iar dacă nu era nimeni acasă, vizitat trebuia reprogramată.

Lucrurile s-au schimbat, treptat, pe măsură ce au apărut panouri de explicare a monumentului, simultan cu un interes tot mai crescut pentru monumentele incluse în patrimoniul mondial. A apărut și un indicator pe șoseaua care străbate Bârsana și, în fine, în 2016, vechea biserică de lemn și-a adjudecat partea leului, în disputa cu mănăstirea din cealaltă parte a satului.

Astfel, în urma unui program finanțat de Uniunea Europeană, Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Bârsana a fost pusă în valoare prin modernizarea unui drum care duce direct la poarta livezii, amenajarea unei parcări și a unui centru de informații turistice, precum și asigurarea permanentă a ghidajului pentru grupurile de turiști. Un punct în plus pentru arhitectura centrului de informații care replică o casă tradițională maramureșeană, de lemn. Alături de Bârsana, în program au fost incluse cele mai importante biserici de lemn din Maramureș.

Istoric

Potrivit documentației UNESCO, biserica veche din Bârsana a fost construită în 1720, ca biserică de mănăstire, dar a devenit una de parohie în 1806, când a fost mutată pe amplasamentul actual. Cu ocazia mutării a fost realizat și pridvorul pe două niveluri. Biserica este cea mai mică din grupul celor incluse în patrimoniul mondial. Pictura datează din 1806, fiind realizată de zugravul Toader Hodor, într-un stil influențat de baroc și rococo.

Lăcașul de cult a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1999, alături de bisericile din Rogoz (Țara Lăpușului), Plopiș și Șurdești (Țara Chioarului), Poienile Izei, Ieud – Deal, Desești și Budești (Maramureșul istoric). Grupul celor opt biserici de lemn au fost incluse pe listă sub criteriul IV, respectiv pentru că reprezintă „exemple remarcabile de arhitectură religioasă locală din lemn, rezultată din schimbul reciproc între tradițiile religioase ortodoxe cu influențele gotice, într-o interpretare specifică locală a tradițiilor construcțiilor de lemn, demonstrând un înalt nivel de maturitate artistică și iscusință meșteșugărească”.

Cei ce au dat nume

Dincolo de limbajul de lemn, bisericuțele maramureșene sunt simbolurile unor tradiții și legende care se transmit din generație în generație în familiile localnicilor. Bârsana nu face excepție și, dacă întrebați (aproape) orice localnic, acesta va ști să vă spună câteva cuvinte despre istoria și legendele locurilor. Cneazul Stanislau Bârsan, cel de la care localitatea își trage numele, transcede însă miturile, el fiind un personaj cât se poate de real, fixat în istorie de acte de cancelarie. El a primit în 1326 moșia Surduc, incluzând Bârsana, din partea regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou.

De fapt, cred majoritatea istoricilor, dania regală nu era altceva decât recunoașterea oficială a unei stări de fapt care data din timpuri imemoriale, neînregistrate în vreun hrisov, pe când familia cnezială s-a desprins din obștea sătească.

Urmași ai familiei cneziale trăiesc încă în Bârsana, la fel cum descendenții cneazului Bud trăiesc încă în Budești, iar acestea nu sunt singurele cazuri de cneji maramureșeni ai căror descendenți populează și după 700 de ani locurile cărora ei le-au cândva nume.

De știut. Unul dintre descendenții cneazului de la 1326 este Toader Bârsan, un vestit meșter de porți maramureșene, al cărui atelier este vizitabil și se află cam la jumătatea drumul dintre vechea biserică de lemn și mănăstire.

Spune și altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *