Dârjiu, comoara vie

Biserica fortificată din Dârjiu (Székelyderzs), județul Harghita, se distinge de restul grupului de monumente similare introduse în Patrimoniul Mondial UNESCO, prin identitatea sa etnică, în primul rând, dar și prin faptul că este, în continuare, o biserică vie, cu o comunitate robustă în jurul ei.

Biserica fortificată din Dârjiu are un acoperiș nou și lucios

Astfel, ea este singura biserică fortificată de pe listă care nu a aparținut unei comunități de sași, ci uneia de secui. Edificiul este și singurul monument ridicat de populația maghiară din România actuală care este inclus pe prestigioasa listă, iar unicitatea sa este întărită și de apartenența confesională, fiind un lăcaș de cult unitarian. În toamna anului 2016, biserica era în plin proces de conservare și restaurare, muncitorii lucrând la înlocuirea acoperișului. Pe timpul iernii, șantierul a fost oprit, el urmând să fie reluat în primăvara anului 2017.

În ciuda faptului că este situată la mică distanță de alte două ansambluri UNESCO – cele de la Sighișoara și Saschiz – biserica fortificată de la Dârjiu este ocolită de turismul intern de masă, fiind vizitată mai mult de oaspeți din Ungaria, dar nici aceia foarte mulți, după cum mărturisește unul dintre săteni.

O explicație pentru lipsa de popularitate a destinației printre turiști este poziția izolată a satului. În mod uzual, la Dârjiu se ajunge urmând o șosea secundară, DJ 137, care leagă Odorheiu Secuiesc de Cristuru Secuiesc, din care se desprinde o altă șosea secundară, DJ 137A, spre Oțeni. De la Oțeni mai sunt zece kilometri de parcurs, printr-un peisaj idilic, până la Dârjiu. Cei mai curajoși pot ajunge pe o rută mai scurtă, dinspre Sighișoara, la Archita și apoi Dârjiu, dar asta înseamnă 20 de kilometri de drum pietruit, de bună calitate între Mureni și Archita, dar foarte prost și complet nesemnalizat mai apoi.

Situată în centrul satului, biserica fortificată din Dârjiu este, la prima vedere, cea mai puțin spectaculoasă dintre cele incluse în Patrimoniul UNESCO. Volutele elegante ale zidurilor de la Viscri, măreția pe care o emană Prejmerul, aparența de invincibilitate a Biertanului sau romantismul cetății de la Câlnic sunt absente aici.

Un singur zid, ursuz, în formă de patrulater, înalt de șase metri și întărit cu cinci turnuri joase, dintre care patru sunt de colț, înconjoară biserica. Un al șaselea turn, mult mai înalt, este turnul de poartă, prin care se face accesul în incintă. Zidurile și turnurile adăposteau spații de depozitare și refugiu, în caz de atac, pentru familiile din sat. Un acoperiș de țiglă care pornește de pe coama zidului coboară în pantă spre interior, acoperind în porțiunea cea mai joasă și spațiile de depozitare. Hambarele de lemn în care se depozitează cerealele sunt încă prezente și funcționale, la fel și cămările în care fiecare familie din sat își atârnă slănina și cârnații, în cârlige de fier care atârnă din tavan.

Fresca din interior, reprezentând legenda Sfântului Ladislau

Iar aceasta este o altă particularitate care dă unicitate bisericii din Dârjiu: ea și-a păstrat funcția de depozit pentru proviziile familiilor, fiindcă enoriașii nu au emigrat, iar obiceiurile s-au transmis până astăzi, în sânul unei comunități la fel de solide și energice ca întotdeauna. Potrivit tradiției, în fiecare miercuri, după ce cântă cocoșul, clopotul bisericii bate, și fiecare familie din sat poate veni să își ia porția de slănină și cereale, care să îi ajungă până săptămâna viitoare. De aici, și supranumele bisericii din Dârjiu – „Cetatea Slăninii”. Dar cine ratează ocazia, poate, desigur, să-și cumpere ce are nevoie de la magazinele din sat, sau de la supermarket, din Odorhei, glumește unul din îngrijitorii bisericii, mustăcind apoi: „doar nu mai suntem în Evul Mediu”.

Valoarea e în interior

Dincolo de ziduri și hambare se găsește biserica propriu-zisă, care adăpostește cea mai interesantă parte a ansamblului, pictura interioară. Acesta este și punctul forte al întregului ansamblu, fiindcă bisericile fortificate, cu puține excepții – una notabilă fiind Mălâncrav -, nu se prea pot lăuda cu așa ceva.

Deasupra clădirii a fost amenajat un etaj defensiv, care se folosea ca ultim loc de refugiu, având poziții de apărare, cu orificii prin care se puteau arunca proiectile sau smoală clocotită asupra dușmanilor, la fel ca etajele fortificate de la Saschiz sau Valea Viilor.

În ceea ce privește pictura interioară, aceasta s-a păstrat cel mai bine pe peretele nordic. Ea datează de la 1419. Frescele înfățișează Legenda Sfântului Ladislau – această imagine fiind cea mai bine păstrată -, dar și Convertirea Apostolului Pavel sau pe arhanghelul Mihail. Picturile au fost acoperite de văruială şi tencuieli după abandonarea catolicismului, ele fiind redescoperite abia în anul 1887. În ultimii ani au fost restaurate.

De știut. Cea mai veche parte a bisericii este nava, care a fost construită în secolul al XIII-lea. Ulterior, în perioada gotică, ea a fost supraînălțată și extinsă spre Est, iar în locul altarului romanic de mici dimensiuni a fost construit altarul gotic, poligonal, care se menține și azi. Fortificarea bisericii a avut loc treptat, fiind încheiată după 1605, an în care trupele imperiale austriece au ars lăcașul de cult.

Spune și altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *