Căpâlna, liniştea de la capătul oboselii

Cetatea de la Căpâlna este, ca surata ei de la Piatra Roşie, un obiectiv pentru turiştii neleneşi. La cetate se ajunge după un drum de doi kilometri, prin pădure, cu urcuşuri pieptişe, pe alocuri.

capalna-46

Ruinele unuia dintre turnurile de apărare de la Căpâlna

Traseul spre cetate este ca un drum iniţiatic, cu cotituri nebănuite şi probe de agilitate, dar la final simţi că a meritat toata osteneala. Nu e amenajată, nu e dichisită, însă te vrăjeşte prin tăcerea pietrelor şi siluetele fantomatice ale arborilor desfrunziţi care au crescut deasupra lor.

De la Sebeş, ai de străbătut 17 kilometri, spre Novaci. Odată ajuns la podul din localitate, trebuie să îţi laşi maşina şi să o iei la picior spre cetate. Se poate parca în faţa pensiunii „Podul Cetăţii” sau la marginea drumului.

De acolo, urcuşul începe lin, direct prin grădinile oamenilor. Câte un dulău te latră furios, din loc în loc, apărându-şi teritoriul, asa că e bine să porneşti la drum voiniceşte, cu un băţ de încredere în mână. După jumătate de oră de mers, drumul forestier, tăiat cu lama buldozerului, se scufundă temeinic în pădure, printre copaci gigantici şi rădăcini fabuloase. Un pârâu se prăvăleşte pe lângă el. Foşnetul frunzelor şi susurul apei, strabătute de cântecul păsărilor, alternează cu răbufniri furioase ale vântului care suflă cu ciudă, ca un duh care îşi păzeşte comoara.

Un luminiş te amăgeşte în faţă, dar nu, nu ai ajuns la cetate, căci drumul se vicleneşte şi o coteşte din nou, şi mai abrupt, la stânga. Stors de vlagă şi suflat de vântul rece peste transpiraţia fierbinte, ajungi în cele din urmă pe platoul de sus.

Copacul

Panoul pe care sunt scrise datele istorice ale Cetăţii Căpâlna, dar şi decorul care se schimbă dintr-o dată sunt semne că ai ajuns în pragul cetăţii. Pădurea ostilă de fag s-a preschimbat în împăraţie de mesteceni, presărată cu stejari bătrâni, iar cerul e albastru electric. Accesul spre cetate se face printr-o şa îngustă, pe care dacii au fortificat-o cu palisade şi valuri de pământ. Vechiul zid apare dintr-o dată, ca într-un basm, printr-o despicătură tăiată de arheologi într-un val de pământ. Pietrele mari, aşezate una peste alta stau acum la rădăcina unui copac solid, care te duce imediat cu gândul la Copacul Alb din Gondor, plăsmuit de J.R.R. Tolkien. Turnul prin care se face intrarea în cetate şi-a păstrat fundaţiile destul de bine. Pornind de la el, poţi începe să înconjori cetatea, care apăra vârful dealului, urmând configuraţia terenului.

Zidurile Căpâlnei erau groase de 1,5-2 metri, fiind formate din două aliniamente paralele de piatră, având între ele un miez din pământ şi spărtură de piatră, care, cu trecerea timpului, se cimenta. Acum, poteca, pe alocuri blocată de tufişuri ţepoase, trece chiar prin inima vechiului zid, fiind flancată uneori la stânga, alteori la dreapta, câteodată din ambele părţi, de porţiuni de zid.

capalna-13

Un stejar crește peste ruine

Străbăţi tot cercul zidului de apărare şi parcă ai încheiat un ritual. Eşti sus, în vârful muntelui (mă rog, dealului), în mijlocul Cetăţii Căpâlna, la capătul unui drum greu, însă au dispărut orice senzații de oboseală, dureri, junghiuri, muşchi încordaţi sau vreo frustrare faţă de felul în care statul român a înţeles să aibă grijă de un monument inclus în 1999 pe lista UNESCO. Simţi doar liniştea de la capătul drumului.

Fortificaţia de la Căpâlna a fost ridicată pe vârful Dealului Cetăţii, la o altitudine de 610 metri. Traseul zidurilor urmează configuraţia terenului, iar în zona apărată de ziduri, dacii au nivelat dealul. Fortificaţia număra trei turnuri, dintre care unul servea şi ca locuinţă. În acest moment, doar un singur turn, cel prin care se intră în cetate, poate fi identificat „cu ochiul liber” la faţa locului. Potrivit arheologilor, pietrele de calcar folosite la ridicarea cetăţii au fost aduse la Căpâlna de la Măgura Călanului, la fel ca în cazul cetăţilor din Munţii Orăştiei, ceea ce demonstrează rolul militar important al acesteia.

Rostul cetăţii era de a supraveghea drumul care străbătea Carpaţii, pe Valea Sebeşului, spre nucleul statului dac. După tehnica de construcţie şi planul său, arheologul Ioan Glodariu afirmă că cetatea a fost ridicată fie în ultimii ani de domnie a lui Burebista (82 î. Chr.-44 î. Chr.), fie – mai probabil – imediat după. Potrivit acestuia, fortificaţia a avut un rol exclusiv militar. Există însă şi istorici care susţin că la Căpâlna şi-ar fi avut reşedinţa o căpetenie tribală.

Kosonarii îşi fac de cap

Articole recente din presa locală atrag atenţia că, în ultima perioadă, căutătorii de comori, supranumiţi kosonari în limbaj colocvial, de la numele unei monede antice de aur, au desfigurat situl de la Căpâlna. Gropile făcute de aceştia sunt vizibile peste tot locul, iar unele porţiuni de zid ar fi fost demantelate tot de vânătorii de comori.

De ştiut. Căpâlna poate fi un aperitiv sau un desert pentru Transalpina, deoarece localitatea se află chiar la începutul (sau sfârşitul) dinspre Transilvania al frumoasei şosele.

Spune și altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *