O vorbă din bătrâni spune ca la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. La Voroneţ, zicala este cât se poate de valabilă. Biserica de aici este un caz-şcoală de moarte prin muzeificare, după cum se exprima scriitorul francez Michel Braudeau la adresa Veneţiei.
Celebrul albastru de Voroneț
Integrată în cel mai de suces circuit turistic al României, cel al mănăstirilor bucovinene, Capela Sixtină a Estului – cum a fost supranumită biserica de la Voroneţ – împărtăşeşte acum soarta capodoperei lui Michelangelo, condamnată şi ea la acelaşi tip de moarte, în momentul în care a fost integrată în cel mai popular circuit turistic din lume, cel al Vaticanului.
Persoane care au vizitat Voroneţul frecvent în ultimii zece ani spun că nu au reuşit niciodată să găsească aici pacea la care te aştepţi de la o mănăstire. Au găsit însă întotdeauna un zumzet de turişti români, în bermude şi şlapi, bătând cruci înalte şi late în faţa sfântului lăcaş. Străinii, mai sfioşi decât ai noştri, par că se uită mai cu luare aminte la cele din jur.
Satul-staţiune
A explodat, însă, oferta comercială din jurul bisericii, precum şi ofertele de cazare din sat. Practic, într-un deceniu, satul Voroneţ s-a transformat dintr-o localitate cu câteva pensiuni într-o veritabilă staţiune. Ofertele de cazare la hoteluri sau la pensiuni de două, trei şi patru margarete sau doar în camere de oaspeţi se găsesc aproape din sută în sută de metri. Vile spaţioase, cu grădini umbroase te invită să le treci pragul măcar pentru o noapte. Există şi un camping, pentru cei care călătoresc cu cortul.
Parcarea din faţa mănăstirii este fără taxă şi de aici poţi pleca cu suveniruri din cele mai diverse, de la imitaţii de bâte de baseball, până la ii sau cuverturi tradiţionale.
Şi micul magazin de la intrarea în incinta mănăstirii este burduşit cu broşuri, pliante, cărţi de rugăciuni, dar şi uobiecte religioase şi diverse suveniruri, între care se remarcă ouăle pictate… de struţ.
Turiştii care nu vin în grup trebuie să aştepte să se strângă cel puţin 12 persoane pentru a beneficia de ghidaj. Acest lucru nu este însă o problemă, deoarece, încă din luna mai, vizitatorii sunt aşa de numeroşi că în 10-15 minute se formează un grup pentru ghidaj.
Cei mai nerăbdători nu aşteaptă formarea grupului şi fotografiază pe aparatul digital scurtul istoric al mănăstirii, afişat în curte, alţii cumpără una dintre broşurile existente la magazinul mănăstirii, iar mulţi cam ştiu deja despre ce este vorba, pentru că s-au documentat pe internet.
Curtea mănăstirii este îngrijită, cu alei flancate de băncuţe şi rondouri de flori. Când câte un turist trece dincolo de alee pentru a obţine o fotografie mai interesantă cu mănăstirea, este atenţionat de un paznic să revină în spaţiul destinat turiştilor. Nu este însă nimeni deranjat, fiindcă în faţa albastrului de Voroneţ nu încape loc de supărare, chiar dacă Voroneţul nu mai este doar un loc al păcii, ci şi unul al turismului comercial.
Artă şi istorie
Biserica mănăstirii de maici de la Voroneţ are hramul Sf. Gheorghe şi a fost ridicată de Ştefan cel Mare în 1488. Lăcaşul de cult are plan triconc, cu o turlă construită peste naosul în care se păstrează picturi originale. Pictura interioară cuprinde un ciclu al Patimilor şi o pictură votivă a familiei domnitorului ctitor.
Pictura exterioară datează din 1547, de când a fost realizat şi pridvorul închis. Frescele exterioare cuprind teme tradiţionale: ierarhia bisericească, Arborele lui Iessei, Imnul Acatist (cu excepţia asediului Constantinopolului). Iese în evidenţă Judecata de Apoi, scenă care ocupă toată faţada estică şi care reprezintă cea mai mare şi mai vestită scenă picturală din tot ansamblul. Zidurile şi bolta pronaosului exterior sunt acoperite în întregime cu 365 de scene din vieţile sfinţilor.
Daniil Sihastrul, sfetnicul lui Ştefan cel Mare, este înmormântat în pronaosul bisericii şi este pictat ca sfânt pe faţada de miazăzi şi în Calendarul Ortodox din pridvor.
Biserica a fost inclusă în 1993 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de alte şase biserici cu pictură exterioară din Nordul Moldovei (Arbore, Humor, Pătrăuţi, Probota, Moldoviţa, Sf. Gheorghe – Suceava), cărora în 2010 li s-a adăugat şi Suceviţa. În momentul listării primelor şapte din grup, ICOMOS, organizaţia internaţională care evaluează monumentele propuse spre înscriere în Patrimoniul Mondial constata: „Cele şapte biserici din Nordul Moldovei constituie un fenomen cultural european unic, care se referă la decorarea integrală a faţadelor exterioare ale bisericilor cu picturi murale de înaltă calitate”.
Iară Ştefan-vodă, mergând de la Cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăiè un părinte sihastru, pre anume Daniil. Şi bătând Ştefan-vodă în uşa sihastrului, să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan vodă afară pănă ş-a istovi ruga. Şi după ce ş-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-vodă. Şi s-au ispovedit Ştefan-vodă la dânsul. Şi-au întrebat Ştefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul au dzis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii
Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei
De ştiut. Pentru a vă bucura de mai multă linişte când contemplaţi mănăstirea, încercaţi să o vizitaţi spre sfârşitul lui septembrie, când, adesea, vremea este încă blândă, iar turiştii s-au mai rărit. O intrare mai târzie, în jurul orei 18.00 (mănăstirea e deschisă din mai până în octombrie până la 19.30), când soarele pune biserica într-o lumină aurie, poate fi cea mai bună idee. Intrarea costă cinci lei de adult, iar taxa foto/video este de 10 lei.
