Câlnic, cetatea în care poţi înnopta

Cetatea Câlnic – Kelling în germană – este situată la numai trei kilometri de autostrada dintre Sebeş şi Sibiu, în mijlocul unui sat amplasat fermecător în Podişul Secaşelor. Micuţa cetate cu ziduri circulare este o oază de verdeaţă, curată şi îngrijită, într-un sat care a cunoscut şi vremuri (mult) mai bune.

Cetatea Câlnic, județul Alba

Cetatea Câlnic, județul Alba

Construită iniţial la mijlocul anilor 1200 ca reşedinţă pentru greavul sas Chyl de Kelling, cel care a dat şi numele satului, cetatea din Câlnic a fost concepută cu un turn-donjon masiv, folosit ca locuinţă, înconjurat cu ziduri ce formau o incintă ovală, cu un turn spre Sud şi un turn de poartă pe latura nordică. Sistemul de apărare era întregit de un şanţ cu apă ce înconjura cetatea.

Reşedinţă nobiliară până în 1430, cetatea a fost vândută atunci ţăranilor din Câlnic, care în prima jumătate a secolului al XVI-lea au început înălţarea unei noi centuri de ziduri, au întărit turnul porţii, iar în curtea interioară au ridicat capela. Tot în curtea interioară, lipite de zid, au fost construite cămări pentru provizii. La finalizarea acestor lucrări masive de extindere şi întărire, cetatea a primit înfăţişarea de azi.

Fortificaţia a fost restaurată în anii 1961-1964. În 1998, obiectivul a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Acum, aici funcţionează un centru cultural internaţional, sub patronajul Institutului de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca şi al Asociaţiei „Ars Transsilvaniae”.

Exerciţiu de normalitate

În zilele noastre, ansamblul medieval de la Câlnic iese în evidenţă prin… normalitate. „De cum păşeşti în curtea interioară, începi să te minunezi. De nimic extraordinar, ci de acele detalii fireşti, care lipsesc majorităţii cetăţilor sau bisericilor fortificate: primeşti bilet de intrare, există ghid, iarba e perfect tunsă, trandafiri înfloriţi la toate colţurile, scări accesibile, acoperişuri tradiţionale, ferestre şi uşi (nu termopan) întregi şi la locul lor, un aspect curat şi îngrijit. Nimic nu-ţi agresează ochii, nimic nu face notă discordantă”, spune Mihaela Kloos-Ilea, editorul site-ului povestisasesti.com.

Spre deosebire de restul siturilor rurale cu biserici fortificate din Transilvania care au fost incluse în Patrimoniul UNESCO, la Câlnic nu iese în evidenţă biserica, ci turnul-donjon. La parterul acestuia sunt amplasate cu scop decorativ butoaie de stejar imense, de 5.000-6.000 de litri, amintind de viile renumite din împrejurimi. La etajele superioare este amenajat un muzeu etnografic, spre care duce o scară exterioară.

Din turnul de poartă, se vede satul frumos aşezat între dealuri. „Casele rânduite cândva de saşi îşi păstrează în centru un aspect demn şi îngrijit. Pe măsură ce te depărtezi spre margini, Câlnicul pare însă îmbătrânit şi pustiu”, mai spune Mihaela Ilea-Kloos.

Curtea interioară

Curtea interioară

Posibilitate rarisimă de cazare

Dat fiind că majoritatea covârşitoare a monumentelor UNESCO din România sunt biserici sau ruine, Cetatea Câlnic se numără printre puţinele locuri din ţară de pe prestigioasa listă unde este posibilă cazarea. În interiorul cetăţii, chiar lângă turnul de poartă, unde altădată se aflau cămările de alimente ale saşilor, au fost amenajate două camere de câte trei paturi, pentru cazarea turiştilor. Camerele au baie comună, şi pot fi închiriate la preţul de 200 de lei/camera. Alte locuri de cazare, la preţul de 50 de lei/persoană/noapte, se găsesc în casa parohială învecinată. Cei care se cazează pot vizita şi fotografia cetatea gratuit. Altfel, preţul unui bilet de intrare este de 5 lei (2,5 pentru studenţi şi pensionari), iar taxa foto este de 7 lei.

Peste deal de Câlnic, se găseşte alt sat săsesc pitoresc din Podişul Secaşelor, Gârbova. Aici, odinioară, exista o fortificaţie comparabilă cu cea de la Câlnic, numită Cetatea Greavilor. Fortificaţia a fost ridicată de greavul Herbord, cândva în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Iniţial, era formată dintr-un turn-locuinţă, o capelă şi un zid circular. Cetatea a fost abandonată de familia greavilor şi a ajuns în stăpânirea comunităţii în secolul al XV-lea. Atunci s-a adăugat un masiv turn de poartă, cu două niveluri, unde saşii îşi ţineau slănina, de unde numele de „Turnul Slăninii”. Turnul-clopotniţă a fost renovat în 1879, când a fost şi înălţat şi a dobândit înfăţişarea de astăzi.

Cine au fost greavii

Greavii au fost liderii grupurilor de saşi din timpul colonizării. Se presupune că ei supravegheau recrutarea, migraţia şi aşezarea coloniştilor şi negociau privilegiile noilor aşezări. Din această poziţie, de fruntaşi ai comunităţilor, ei au evoluat, în primele generaţii de după colonizare, spre statutul de nobili, contopindu-se în timp cu aristocraţia preponderent maghiară a Transilvaniei. După dobândirea rangului nobiliar şi a unor posesiuni pe măsură, greavii au renunţat la cetăţuile vetuste pe care le duraseră strămoşii lor în satele colonizate. Fortificaţiile greavilor au fost atunci cumpărate de comunităţile de ţărani, care le-au întărit şi amplificat.

Spune și altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *