Suceviţa – ultima, dar nu cea din urmă

Despre Suceviţa se poate spune, fără riscul de a greşi, că este una dintre cele mai frumoase mănăstiri ortodoxe din lume. Pitorescul idilic al peisajului bucovinean este completat aici de sfinţenia obştii de slujitori ai lui Dumnezeu, care protejează şi îngrijesc lăcaşul de rugăciune de mai bine de 400 de ani. Arhitectura şi pictura care decorează biserica desăvârşesc un monument unic.

Biserica Mănăstirii Sucevița

Biserica Mănăstirii Sucevița

Valoarea inestimabilă a ansamblului de la Suceviţa a fost recunoscută ca atare de UNESCO în anul 2010, când lăcaşul de cult a fost acceptat pe lista Patrimoniului Mondial, ca extensie a poziţiei ocupate deja de alte şapte biserici din nordul Moldovei. Biserica din Suceviţa a devenit astfel primul, şi deocamdată singurul, monument înscris de România pe lista UNESCO în acest secol. Toate celelalte monumente din România au fost înscrise în anii 1990.

„Biserica mănăstirească de la Suceviţa nu a suferit nicio modificare semnificativă de-a lungul istoriei sale. Ea păstrează în totalitate structura arhitecturală originală, de la sfârşitul secolului al XVI-lea, şi suita de picturi murale, atât exterioare cât şi interioare”, se arată în descrierea oficială de pe site-ul UNESCO.

La Suceviţa, Învierea este un moment special, deoarece aceasta este şi sărbătoarea de hram a lăcaşului de cult, ocazie cu care sute de credincioşi vin să se roage şi să ia lumină.

Zidurile interioare şi exterioare sunt în întregime decorate cu picturi datând de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Biserica este singura care include o reprezentare a scării Sfântului Ioan Climax, o operă de artă extrem de valoroasă.

Interesante la Suceviţa sunt şi inscripţiile zgâriate de vizitatori dornici să-şi eternizeze trecerea pe la mănăstire. Ele sluţesc pictura bisericii, mai ales pe zidurile pridvorului de la intrarea în lăcaşul de cult. Acte de vandalizare, odată cu trecerea vremii, au devenit un îndemn la meditaţie şi mulţi turişti se opresc în faţa lor pentru a le descifra şi a pătrunde astfel în istoria intimă a unor călători din urmă cu câţiva zeci de ani.

Ca să vă bucuraţi pe deplin de sfinţenia locului, încercaţi să intraţi la Suceviţa chiar la sfârşitul programului de vizitare, când grupurile organizate de turişti părăsesc incinta. Călugării vă vor lăsa cu un zâmbet de îngăduinţă să rămâneţi peste program şi veţi putea să exploraţi în vârful picioarelor toată tăcerea locului.

Biserica a fost pictată în jurul anului 1595, deci cu jumătate de veac după celelalte biserici din grup. Pictura a fost executata de doi artişti moldoveni, Ioan Zugravul şi fratele sau Sofronie, şi se păstrează în forma originală. Pictura de la Suceviţa este cea mai bine conservată din tot grupul. O particularitate a picturii de la Suceviţa o reprezintă verdele, dominant, la fel cum albastrul predomină la Voroneţ.

După 1595 a fost ridicat şi zidul care înconjoară biserica, prevăzut cu turnuri şi drumuri de strajă. Biserica a fost restaurată între 1958-1969.

Ctitoria fraţilor Movilă

Trei fraţi din familia boierească Movilă – Ieremia, Simion şi Gheorghe – sunt cei care au finanţat lucrările de înălţare a mănăstirii Suceviţa, între 1582-1586, când erau persoane influente la curtea voievodului Petru Şchiopul. Din acest punct de vedere, Suceviţa este unică printre bisericile pictate din Nordul Moldovei, deoarece este singura care nu a fost ctitorită de un domnitor. Ce-i drept, doi dintre dintre fondatori au ajuns voievozi, dar după înălţarea mănăstirii: Ieremia în Moldova (1595 – mai 1600 şi sept. 1600 – 1606), iar Simion în Ţara Românească (1600 – 1602) şi Moldova (1606 – 1607). Al treilea frate, Gheorghe, a ajuns Mitropolit al Moldovei (1588 – 1591 şi 1595 – 1605). Cei trei fraţi sunt înmormântaţi la Suceviţa.

Spune și altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *