Sighișoara, burgul perfect

Sighișoara este unul dintre cele mai bine păstrate ansambluri urbane medievale din Europa Centrală și de Est, fapt pentru care este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dar nu, Sighișoara nu este singura cetate medievală locuită din această parte a Europei, așa cum se scrie adesea despre ea.

sighisoara (3)

Imagine clasică a Sighișoarei

Potrivit specialiștilor în castelologie, Sighișoara nici măcar nu este o cetate, în deplinul sens al cuvântului, ci un oraș fortificat, la fel cum au mai fost, în Transilvania, Sebeșul, Mediașul, Bistrița, Sibiul, Brașovul și Clujul.

Împreună, cele șapte orașe foritificate au dat numele german al provinciei istorice intracarpatice – Siebenbürgen.

Valoarea arhitecturală și istorică a clădirilor păstrateintacte în centrul Sighișoarei a făcut ca orașul să fie inclus în Patrimoniul Mondial în 1999. „Sighișoara este o mărturie remarcabilă a culturii sașilor transilvăneni, o cultură care se apropie de sfârșit, după 850 de ani, și care va continua să existe doar prin monumentele sale arhitecturale și urbane”, se arată în justificarea deciziei de includere a burgului saxon pe prestigioasa listă. Același document mai arată: „Sighișoara este un exemplu remarcabil de mic oraș fortificat într-o regiune de frontieră între cultura de factură latină a Europei Centrale și cultura bizantino-ortodoxă din Sud-Estul Europei”.

Spre deosebire de celelalte orașe săsești, Sighișoara și-a păstrat zidul de apărare aproape intact, fapt care îi dă un farmec sporit, împreună cu așezarea sa pe un deal accidentat.

Premiul „Europa Nostra” pentru Biserica din Deal

Chiar în vârful dealului pe care se „cațără” orașul, se află una dintre comorile cele mai de preț ale burgului: Biserica din Deal, ridicată între 1345-1525. Se presupune că biserica a fost construită pe locul unei cetățui existente înaintea secolului al XIII-lea, unde la sfârșitul secolului al XIII-lea a fost construit un turn. Biserica a fost restaurată între 1992 și 2003, lucrările fiind recompensate în 2005 cu Marele Premiu al Uniunii Europene pentru Patrimoniu, „Europa Nostra”. Pe latura pe care se află intrarea în biserică se găsește Turnul Frânghierilor, unul din cele mai vechi edificii ale Sighişoareişi și unul dintre foarte puținele turnuri care încă sunt locuite în România, dacă nu cumva chiar singurul. A fost ridicat inițial pe zidurile vechii cetăţi şi a fost distrus în anul 1241, la invazia tătarilor. Forma actuală o are din anul 1305. Prin tradiție, aici locuiesc cei care au grijă de cimitirul evanghelic din apropiere.


Alt obiectiv fără de care Sighișoara nu ar fi Sighișoara este scara de lemn, acoperită, care îi proteja pe elevi de ploaie în urcușul lor spre școala din deal. A fost construită în 1642, cu 300 de trepte, dar în 1849 a fost modificată și a rămas doar cu cele 175 de trepte de azi.

Turnul cu Ceas este simbolul Sighișoarei și adăpostește un mic muzeu de istorie locală. Farmecul acestuia este dat mai degrabă de parcurgerea traseului de vizitare, în ascensiune pe cele 110 trepte, dispuse pe șase niveluri. Din vârful turnului poate fi observată ca în palmă toată zona.

Când și unde

Sighișoara e bună de vizitat în orice anotimp. Dar iarna, sub un strat de zăpadă subțire, burgul pare desprins din poveștile cu cavaleri și prințese. În plus, cohortele de turiști sunt absente, așa că atracțiile pot fi vizitate pe îndelete, fără ghionturi, zarvă și șlăpari. Dintre numeroasele spații de cazare pe care le are Sighișoara, „Pension am Schneiderturm” iese în evidență prin faptul că este amenajată chiar în zidul cetății, lipită de Turnul Croitorilor. Camerele sunt mici, cu ziduri de cetate (ad litteram), dar mobilate cu atenție pentru specificul medieval al orașului.

De știut:

→ Sighișoara a fost atestată documentar în 1280, sub numele Castrum Sex.
→ Este singurul ansamblu urban din România inclus în Patrimoniul Mondial
→ Se presupune că aici s-a născut în 1431 Vlad Țepeș
→ Între 1915-191, Hermann Oberth a realizat aici schițe ale unor rachete propulsate cu combustibil lichid

Spune și altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *